De-formare-

22 11 2008

Curbele tale au facut colţuri

Iar punctele se înmulţesc la capăt de rând…

Stiloul meu aderă numelui tău linii oblice,

Căci “interzis” scria pe chipul de pământ.

Tăcerea ta naşte tensiuni voltaice,

Şi gândurile mele părăsesc circuitul binar-

E ceva ascuns între 0 şi 1

Care se vrea întreg.

Primesc silită mâinele inoportun,

Lumina ascuţită-mi taie visul.

N-a rămas nimic

Între paranteze.

Mă înscriu într-un cerc imun

La colţuri venite din tine,

Virgula caldă anunţă pleoştită

Decesul iubirii la capăt de rând.

N-a rămas nimic

Între noi.





Cazier

6 11 2008

-Tu cum vezi lumea?

-Ca pe o corabie şubredă.

O punte-ntre apă şi cer,

Un pământ care îşi adoră soarele

De pe pânze-

Icoana unui Dumnezeu indiferent

Aparent

La căutarile lui circumscrise;

…corabia asta are suflet.

-Ar fi inutilă altminteri.

-O devenire mută,zic.

Numai tu mă înţelegi,conştiinţă,

Ecou eclipsat de vântul ce-mi

Înclină scândura-suport.

Mă simt vinovat de naufragiu,

Mă stiu străin de cuiul de-nsăilare,

Am vrut să fiu catarg

Şi m-au legat de mare.

[prin asta am răspuns lepşei primite de la Ioana]

Tabloul pe care l-am ales a fost

A Ship in the Stormy Sea, 1887

de Ivan Konstantinovich Aivazovsky

aivazovsky119

Leapşa merge la Ana şi la Jaher.





Re-sentiment

30 10 2008

Adio spun frunzelor moarte
ce se aşeaza-n urma mea ca un covor
şi vouă, florilor uscate,
de care îmi va fi atâta dor.

Adio spun tăcerii nopţii
pe care am iubit-o mult
şi ţie,ploii dimineţii,
învinsă cu un zâmbet.

Vă spun adio iar si iar
şi tot nu mă-auziţi ;
vă spun adio în zadar ,
căci voi nu mă iubiţi.

Şi după ce-am plecat cu adevărat
vreţi să fim iar uniţi-
vă spun adio apăsat,
chiar dacă n-auziţi.

(2005)





99 Pete de toamnă

8 10 2008

E luna lui Brumar,

Piciorul sfârâie-n frunzar-

Culorile putrezăciunii-n dar

Pictează-n sufletul amar.

Parfum de vis mucegăit,

Un semn de întrebare amorţit

Şi o viroză-n trupul nedorit

Îmi chinuie voinţa de granit.





3,2,1

1 10 2008

Săgeţi în geam

Şi umbre pe covor /

Una

Două

Trei.

Bătăi în uşi /

Alarmă în cartier.

Somn încleiat cu vis

Pe perna udă moare /

Sirenele sinistre

Mă tâmpesc-

Una

Două

Trei.

Mi-e lene să mă sperii,

Şi rumeg visul mort…

Prin draperii, insistent,

Răsăritul mă râde.

Trei minute

Două foi

O încercare.





Nou-nenăscutul de azi

30 09 2008

              

Ace de foc cos oase agonisite sub pământ
cranii
puse la uscat peste pomii arşi
injură monoton
cu limbile lor de foc
 superficialitatea

Şi ochi-mi tremură
când te văd toată oase
mamă de lut , mamă de fier

De ce te-ngâni cu apa?
de ce iubeşti pământul în care dorm de veci?
şi tata ţipă lângă tine
sudând cu seva coaptă a visului bătrân
un femur de o tibie
ca să se-ntindă lângă tine
mamă de lut, mamă de fier

Adună-ţi privirea
spune-mi că ţi-a fost dor
de oasele mele întinse spre tine
îmbracă-ţi sânii să-i sărut
mamă de fier, mamă de lut.





Circuitul apei în natură

21 09 2008

Cutremuri lumea

cu priviri

din ochi tremurători,

ce varsă

 peste râurile vieţii

lacrimi de candoare,

pe ţărmuri

de dorinţe crescătoare>

valuri suspină /

pentru mare.

****************************

Lacrimi se urcă-ntr-un nor-

de dorul ploii mor  /

toate.

Ne-or mângâia

cândva de sus

moarte…

căci unde-a fost durere,

şi-o mângâiere-i

fericirea-

toată.    

                                  





Mutaţii eretice

10 09 2008

Sunt un consumator fidel al indiferenţei ambalate atent cu zâmbet de campanie publicitară, de când ţi-ai pus la macerat iubirea , în fabrica de sentimente tratate cu hormoni.În atrii injectate cu morfină, impulsuri imanente despică emoţii nelegitime în trei sau în patru, pentru consum duminical de plăceri.De crezi în Nimic sau în puterea lui poate, inima ta e un abator indicibil.

A fi, a comunica, a iubi nu mai formează demult un triunghi al existenţei tale evanescente, şi verşi prin toţi porii plasticul unui comportament deviant şi cenuşa aspiraţiilor înalte.Îţi testezi în oglinzi paralele personalitatea multiplă ,, limitând şi mai mult orizontul cunoaşterii.

Îmi repugnă fiecare gest pe care-l faci şi mă detest pentru mângâierile tale livrate la domiciliu.Eşti un mutant care a spart prematur coaja oului, care i-a luat ulterior chipul devastat de erori.





De trei ori vis

1 09 2008

Mi-am vopsit pereţii camerei în roz,
Crezând că întunericul nopţii va fi dulce.
Mi-am pictat părul în nuanţele toamnei,
Să fur din durerea frunzelor…
Mi-am vopsit unghiile în verde-
Să fie vara mai lungă m-am rugat,
Dar nimic din ce speram nu s-a-ntâmplat.

Mi-am vopsit tavanul camerei în gri,
Să vină norii grei la mine m-am rugat -
Să plouă peste noi când lumea arde…
Ce pacat!
Nimic
Din ce visez
Nu s-a-ntamplat.





Epidemie

28 08 2008

Ploua pe umbrela folosită drept scut
Pentru faţa conştiinţei nespălate,
Care din când în când îşi cere dreptul la strănut,
Eliberând prin el bacterii redimensionate.

Un virus antrenat pe ochii obosiţi
Provoacă lacrimi de durere comercială-
Ca un serial pentru îndrăgostiţi
Care au stări de ameţeală.

Şi ceilalţi acuză febra mare,
Cu transpiraţii reci, şi un frison…
Căi dificile de purificare
Silesc la repetabil abandon.

Plouă inutil
Cu sfaturi
Reci.