Epidemie

Ploua pe umbrela folosită drept scut
Pentru faţa conştiinţei nespălate,
Care din când în când îşi cere dreptul la strănut,
Eliberând prin el bacterii redimensionate.

Un virus antrenat pe ochii obosiţi
Provoacă lacrimi de durere comercială-
Ca un serial pentru îndrăgostiţi
Care au stări de ameţeală.

Şi ceilalţi acuză febra mare,
Cu transpiraţii reci, şi un frison…
Căi dificile de purificare
Silesc la repetabil abandon.

Plouă inutil
Cu sfaturi
Reci.

Ego-uri în balanţă

Am adunat atâtea lacune pe întinsul speranţei ,
Încât ieri mi-am sedat orgoliul
Cu o doză letală de nepăsare.
Formulez în continuare argumente invalide,
În sprijinul dezertării din armata regretelor >
Echipate cu lacrimi.

Pentru că zidul imaterial de care mă lovesc
Depune în mine grenadele morţii,
Prost moment şi-au ales
Să-mi atîţe furtuna din borcanul cu gânduri!
Tu ştii, o păstram pentru bunuri pierdute în memorie,
Ca să-mi încarce ţărmul inimii cu epave inestimabile.

E vina lor!
Furtuna mea a devenit ciclon
Şi s-a ales praful de puţinele bucurii arhivate…
“E vina ta!”,
Mă tulbură un alter-ego cenzurat până ieri
De un regim atotidealist.

Şi înţeleg acum că sunt vânt
Pentru propria-mi mare…

Algoritmul genezei

Un vers tăiat îşi caută printre fiţuici

O poezie avortată de critica minoră.

Îmi bruiază o idee pe motiv de frecvenţă redusă

A undei de inspiraţie perenă>

Şi-mi caut chintesenţa între un lapsus frustrant

Şi un déjà vu adiacent …

Acolo, în unghiul destinat utopiei cu fulger,

Inspir clipa cum un gurmand absoarbe marţipanul.

Expir însă molecule de clor,

Care-mi decolorează pe alocuri

Curcubeul de cârpă,

Ca un cuţit efervescent într-o rană primordială.

Versul meu regenerat

Scanează acum poezia virusată de margini.

Strict confidenţial

Sunt ca un fir de praf în UNIvers
Şi mă hrănesc cu vorbe nesărate.

Ca o furnică moartă în ocean

Prezenţa mea sedimentează-n efemeritate.

Mai am iubirea şi mă mint că ea
Mă vinde nemuririi pe o şoaptă…
Dar sunt rănit şi nu mai pot salva
O amintire grav deshidratată.

Îmi taie timpul din avânt,
Clepsidre port pe aripi de credinţă/
Misterul mă răneşte mai adânc,
Ca ancora de îndoieli lăsată în fiinţă.

Speranţe ţes şi seara le destram,
Le dau la schimb pe vise de cenuşă…
Sunt indecis şi minte multă n-am>
Mi-am scris “inaccesibilă” pe uşă.

Să mă mai mir că nimeni nu rezistă
Zidurilor împăienjenite de frustrări?!

Să taci cu carul şi să spui cu lupa-
Metoda mea de-a naşte remuşcări.